streetlight, sala palatului, 28 aprilie

De curând am văzut un afiş care mă îmbia pur şi simplu să merg la spectacol. Mă aşteptau o poveste adevărată, rock, pop, hip hop, blues, cântec african, tango, o noapte în Chicago, un grup care a străbătut lumea în lung şi-n lat, Genrosso, Streetlight, Sala Palatului.
Acolo am fost !

La intrare am fost, în primul rând surpinsă, de public. Nu erau valurile neorganizate de tineri veniţi din toate părţile ci grupuri, grupuri, elevi între 15 şi 18 ani şi profesorii lor. În plus – călugăriţe de la mănăstiri catolice. Înainte de spectacol am stat puţin de vorbă cu una dintre aceste călugăriţe, despre hip hop, rock, muzică clasică şi « de ce aţi venit la acest spectacol »?

Musicalul „Streetlight” susţinut de trupa Genrosso, s-a dovedit a fi un fel de West Side Story, însă mult mai fragil şi mai necizelat în ceea ce priveşte scenariul, coregrafia, muzica. Într-adevăr, toate genurile muzicale anunţate pe afiş erau prezente, sau oricum, erau compuse piese în caracteristicile sonore de rock, pop etc. Fiecărui gen, însă, îi era atribuit un loc clar în spectacol, astfel – băieţii buni cântau rock, ceilalţi se ocupau cu hip-hopul, iar la sfârşit toată lumea (indiferent de rolul de până atunci) a intonat un foarte luminos pop a la Backstreet Boys.


Dacă din punctul de vedere al concepţiei artistice şi al poveştii în sine, Streetlight se clătina puternic, el s-a dovedit, în schimb, a fi un spectacol conceput cu un scop foarte clar - transmiterea unui mesaj creştin. Charles, un băiat afro-american, moare din cauza conflictelor apărute între cele două grupuri din Chicago, dar prietenul lui cel mai bun îşi dă seama de adevăratul drum al iubirii, credinţei şi se alătură „băieţilor buni”. Deşi propovăduia iubirea, salvarea şi intenţiile paşnice, Streetlight, de fapt, este destul de deprimant, dat fiind faptul că, la sfârşit, numai unul dintre cei 5, 6 băieţi de cartier găseşte calea. Ceilalţi, sunt de fapt, condamnaţi la a fi răi în continuare. Sau creatorii spectacolului, prea ocupaţi cu cuvintele pop-cântate, şi-au dat seama că nu mai au timp să găsească o soluţie şi pentru ei.



În mod surprinzător pentru mine, la final – toată sala a fost cucerită de prestaţia artistică a băieţilor, se dansa pe rupte, se scandau versurile, s-au cerut autografe, poze, săruturi, vreau si eu să fiu nonviolent şi tolerant ca tine, e la modă zilele astea.
În căutare de mai multe răspunsuri, am stat de vorbă şi cu unii dintre membrii trupei Genrosso. I-am întrebat cum înţeleg ei mesajul pur muzical al spectacolului, dacă le place într-adevăr toată muzica pe trebuie să o cânte, dacă cred în ceea ce spun cuvintele textelor – afişate în traducere mare în faţa scenei, dacă aceasta este reacţia obişnuită a publicului. Unii dintre ei mi-au răspuns nu cu foarte multă bunăvoinţă, mai ales atunci când adresam întrebări referitoare la mesaj sau foarte învăluitor. Adevăratele răspunsuri trebuie înţelese printre cuvinte...



declaratiile unora dintre membrii Genrosso:

Streetlight este mai mult decât o poveste, Charles este unul dintre noi, Charles este ca o stea călăuzitoare, te uiţi la această stea strălucitoare şi ştii pe unde să mergi. Da, credem în acest mesaj şi vrem să-l transmitem tuturor tinerilor din lume, ştii, despre pace, despre colaborarea între etnii.
Ce se întâmplă cu mesajul pur muzical? Am senzaţia că unele genuri muzicale sunt aproape discriminate....
Venim din ţări diferite, din culturi diferite şi vrem să transmitem aceasta prin felul în care alegem genurile muzicale. În acest moment, hip hop-ul, de exemplu, este prezent, în spectacolul nostru.
Da, este prezent, dar nu îl prezentaţi în modul real.
Aceasta este opţiunea noastră.


Mesajul nostru este un mesaj contra violenţei. Am fost în atât de multe şcoli, iar noi vrem să le spunem tinerilor că există o posibilitate pentru schimbare.
Iar aceasta este credinţa ?
Nunu…. Trebuie să creăm o familie, o frăţie, toată lumea are nevoie de asta. Am fost în multe ţări şi vedem că toată lumea are nevoie de pace, deci cred în acest mesaj.
Publicul? Da…. De obicei nu primim reacţii chiar atât de entuziaste, aici a fost o surpriză şi pentru noi.

Mesajul nostru este universal. Când noi vorbim despre iubire şi respect pentru ceilalţi, vedem că în toată lumea există o sensibilitate pentru aceste subiecte.
Am fost în Europa, Africa, AMerica…. Peste tot e la fel.

Deci mesajul este « să credem în Dumnezeu şi să nu fim violenţi ».

Nu…. Nu, nu ne referim doar la cei care cred, dar şi la ceilalţi, care vor să trăiască într-o lume mai bună. De aceea spun că este un mesaj universal. Este în bărbat şi în femeie.
Ce înţeleg cei care vin la spectzacolele noastre ? Respect către diversitate, către diferenţele culturale.
Muzica ? mda…. Unele cântece îmi plac, altele nu…. Cred că sunt bine alese pentru scopurile noastre. Poţi să vorbeşti despre Dumnezeu pe o muzică liniştită, meditativă, dar pentru tineri ai nevoie de o muzică mai puternică, rock de exemplu…..
Mi s-a părut însă că în mod evident, prezentaţi unele genuri muzicale într-o lumină mai bună, iar altele dimpotrivă.... dada, s-ar putea s-ar putea....
Publicul? Tot timpul este la fel! Fetele? De fiecare dată când



Rolul meu este acela de a dansa şi de a juca puţin teatru.
Îţi place ceea ce faci?
Da, transmitem viaţă şi dragoste, dragoste adevărată prin spectacolul nostru.
În Streetlight trăiesc ca un gangster, dar în viaţa de zi cu zi sunt un om obişnuit.
Deci nu este decât teatru....
Da.... desigur. hei, vizitaţi site-ul nostru www.genrosso.com şi puteţi asculta cântece special pentru voi!