Graffitti in Parcul Cismigiu

pentru cine nu stia inca, eram amenintati ca ne vom pierde prin Cismigiu, asta in caz ca nu se vor construi rapid vreo 4 turnuri prin preajma.

cu Alexandru Binescu, presedintele Asociatiei BUcuresti, in Cismigiu, despre Cismigiu. dupa - cum domnul George Gepeto - mandolinist, pianist, cishmigist. :)

Graffitti sonor

pentru cine vrea sa asculte o poveste urbana. fragmente prinse de microfon in zbor, intre pashi, intre vorbe. intre muzici.

dinescu goes to evul mediu

aici - reportaj de la conferinta de presa Sonoro Interferente 2008 plus una bucata Dinescu going wild. evul mediu, tractoare, Dracula in Bucuresti. de pe la minutul 4 incolo. :)

Bob Brozman la 12 noaptea in fatza la Art Jazz

ca un mare artist, Bob Brozman a vorbit degajat si fara pretentzii inutile, chiar daca eu eram un fel de nimeni, iar el un fel de mare domn. aici avetzi interviul de 5 minute, dupa ce el ne invitase deja sa intram la concertul lui, inainte ca Ioan Big, beat, sa ne dea afara.

reactii dupa asa zisul concert la Fabrica. Asian Dub Foundation??!?!

am fost acolo, la un moment dat am plecat, insa.... noroc ca exista prieteni.

deci, cum a fost?

if: a fost
eu: ….
eu: trist
if: i-am injurat!
if: eu!
eu: pe bune?
if: pai fii atenta
eu: asha
if: la concert
if: MCul zicea doar "yeah, holly shit bucharesti, sexy ladies"
if: si am plecat
if: m-am dus
eu: ce mah?
eu: fuck
if: am stat pe scaune
if: am baut
if: apoi concertu s-a terminat
if: si a venit
if: un DJ roman
if: care punea super ok
if: reggae
eu: ah
if: combinat cu d'n'b
if: f ok
if: si astia
if: un intrat peste el!!!!
if: au aparut din nou p scena
eu: ????
if: au preluat pupitrul
if: cu CDul omului ala
if: si au inceput sa frece ei Cdul omului
if: ah
if: a sa nu mai spun
eu: ce dobitoci
if: ca unul dintre ei
if: a stat tot concertu pe scena si nu facea nimic!
if: bea cocktails
eu: ))
eu: futu-i
if: si dadea tigari la gagici
if: si arata tricoul la fotografi
if: "DJ vader"
if: mare p.la
if: ….
if: dar nu facea nimic!
eu: uai
if: na
if: si sau intors ei peste omul asta
if: care punea super ok
if: relax asa
if: de dans
if: si au inceput iar
if: holly shit
if: bucharesti
if: sexy ladies
if: siau ridicat groopies ale lor pe scena
if: niste papitzoiace
if: dansau cu ele
eu: ha?
if: eu m-am dus la dj-ul roman
if: si i-am zis sa nu plece
if: sa nu se lase
if: ca el e super ok
eu: asha
eu: cum il chema?
if: si a zis ca nici nu se gandeaste
if: trigga cred ca era
if: (fara seb)
if: ca atunci cand pun impreuna iese un kkt
if: hahahahaaaaa
eu: = hahahaaaa
eu: asha
eu: si ce a zis el?
if: a zis ca sta
if: si pune back to back cu ei
if: pana ii face sa plece
eu: da
if: si la un mom dat
if: le-am aratat muie din public
if: apoi
if: cand in sfarsit au plecat
if: m-am dus in cabine
if: si le-am zis
if: who the fuck are you guys?
if: you are not asian dub foundation
if: where is your music, where is your message?
if: si ei au zis "the message is that asian dub foundation sucks"
if: si eu am zis
eu: ??????
eu: ce oameni
if: le-am zis ca is varza
if: ca is loosers
if:
if: ma cam imbatasem
if: de nervi
if:
eu: foarte bine
eu: moama ce prostie
if: si au fost unii care m-au aplaudat
if:
eu: bah si era biletul 450 de mii
eu: da, foarte tare
if: cica multa lume a fost scarbita
if: na
if: niste porci
if: oricum
eu: da
if: am intrebat cati bani au cerut
if: si mi sa zis ca sub 3000 euro
if: vreo 2500
if: chiar m putin
eu: ah, da
eu: nishte staruri mai de cheltuiala
if: or fi pus si ei o data in viata muzica impreuna cu asian dub...
if: la un jam session ceva
if:
if: dracu stie!
eu: da
if: ca a fost mult m rau decat ma asteptam
eu: am auzit ca nu erau de-acolo
if: noroc ca i-am vazut in 2003 la ziget
if: si a fost frumos
if: au facut show
if: era zi, lumina....

asa a fost.

jazzyspring 2008

Din cele 4 zile de festival JazzySpring, am reuşit să prind şi eu câteva concerte, vineri şi sâmbătă. Nu am ajuns la tot ce mi-aş fi dorit, dar atât cât am ascultat a fost, cu o singură excepţie, la standarde foarte înalte. În întunericul sălii Arcub am ascultat vineri formaţia Re-bop Unit cu o componenţă cel puţin internaţională - Indonezia, Italia, România - care a oferit un program în trecere de la jazzul experimental la cel aproape comercial, cu menţiunea că părţile mai libere au fost şi cele mai reuşite. A urmat Hariclea Bădescu, cu standarde cunoscute şi arhi cunoscute din repertoriul de jazz.... Hariclea nu a reuşit să imprime emoţia, expresia, profesionalismul necesare unor astfel de lucrări – pe care urechea le cunoaşte aproape fără să ştie de unde – precum Automn Leaves, Body and Soul, Summertime. Din păcate, sala s-a golit în timpul recitalului său, iar la concertul polonezilor din grupul Ollo Wallicki – Kaszebe, mai erau aproximativ 20 de persoane. De fapt, pentru mine aceştia din urmă au fost senzaţia festivalului – datorită genului abordat, nu în foarte multă legătură cu ideea de jazz, mai aproape de rock, cu influenţe folclorice dintr-o regiune poloneză, datorită sound-ului în care se regăseau deopotrivă instrumente acustice, chitară electrică, sintetizatoare şi laptop, datorită solistelor vocale – cu timbruri naturale, aproape de cântecul popular şi nu în ultimul rând, datorită energiei debordante. Ollo Wallicki – aveau un stil personal, imposibil de încadrat într-un curent predefinit pe care au ştiut să şi-l argumenteze prin toţi parametrii muzicali.

Sâmbătă am făcut cunoştinţă cu trio-ul Kent Carter. Muzica lor - combinaţie de jazz şi muzică clasică – nostalgică, acustică, simplă şi evocativă. A urmat grupul condus de saxofonistul Nicolas Simion -Transylvania Grooves. Dacă la polonezi am admirat exuberanţa tinerească, la Nicolas Simion domina maturitatea creatoare. Concepţia clară, profesionalismul interpreţilor, ritmurile frenetice, melodiile de respiraţie românească, dialogul între instrumente – toate au contribuit la imaginea unui recital de excepţie. Atât de la cea de-a treia ediţie a festivalului JazzySpring, un eveniment ce a reuşit să ofere o reală deschidere către scena de jazz actuală, să impulsioneze, poate, muzicienii autohtoni, cu siguranţă să delecteze.

aici - o piesa de semnatura Otto Wallicki. vorba unui prieten compozitor "polonezii stiu ce stiu!".

streetlight, sala palatului, 28 aprilie

De curând am văzut un afiş care mă îmbia pur şi simplu să merg la spectacol. Mă aşteptau o poveste adevărată, rock, pop, hip hop, blues, cântec african, tango, o noapte în Chicago, un grup care a străbătut lumea în lung şi-n lat, Genrosso, Streetlight, Sala Palatului.
Acolo am fost !

La intrare am fost, în primul rând surpinsă, de public. Nu erau valurile neorganizate de tineri veniţi din toate părţile ci grupuri, grupuri, elevi între 15 şi 18 ani şi profesorii lor. În plus – călugăriţe de la mănăstiri catolice. Înainte de spectacol am stat puţin de vorbă cu una dintre aceste călugăriţe, despre hip hop, rock, muzică clasică şi « de ce aţi venit la acest spectacol »?

Musicalul „Streetlight” susţinut de trupa Genrosso, s-a dovedit a fi un fel de West Side Story, însă mult mai fragil şi mai necizelat în ceea ce priveşte scenariul, coregrafia, muzica. Într-adevăr, toate genurile muzicale anunţate pe afiş erau prezente, sau oricum, erau compuse piese în caracteristicile sonore de rock, pop etc. Fiecărui gen, însă, îi era atribuit un loc clar în spectacol, astfel – băieţii buni cântau rock, ceilalţi se ocupau cu hip-hopul, iar la sfârşit toată lumea (indiferent de rolul de până atunci) a intonat un foarte luminos pop a la Backstreet Boys.


Dacă din punctul de vedere al concepţiei artistice şi al poveştii în sine, Streetlight se clătina puternic, el s-a dovedit, în schimb, a fi un spectacol conceput cu un scop foarte clar - transmiterea unui mesaj creştin. Charles, un băiat afro-american, moare din cauza conflictelor apărute între cele două grupuri din Chicago, dar prietenul lui cel mai bun îşi dă seama de adevăratul drum al iubirii, credinţei şi se alătură „băieţilor buni”. Deşi propovăduia iubirea, salvarea şi intenţiile paşnice, Streetlight, de fapt, este destul de deprimant, dat fiind faptul că, la sfârşit, numai unul dintre cei 5, 6 băieţi de cartier găseşte calea. Ceilalţi, sunt de fapt, condamnaţi la a fi răi în continuare. Sau creatorii spectacolului, prea ocupaţi cu cuvintele pop-cântate, şi-au dat seama că nu mai au timp să găsească o soluţie şi pentru ei.



În mod surprinzător pentru mine, la final – toată sala a fost cucerită de prestaţia artistică a băieţilor, se dansa pe rupte, se scandau versurile, s-au cerut autografe, poze, săruturi, vreau si eu să fiu nonviolent şi tolerant ca tine, e la modă zilele astea.
În căutare de mai multe răspunsuri, am stat de vorbă şi cu unii dintre membrii trupei Genrosso. I-am întrebat cum înţeleg ei mesajul pur muzical al spectacolului, dacă le place într-adevăr toată muzica pe trebuie să o cânte, dacă cred în ceea ce spun cuvintele textelor – afişate în traducere mare în faţa scenei, dacă aceasta este reacţia obişnuită a publicului. Unii dintre ei mi-au răspuns nu cu foarte multă bunăvoinţă, mai ales atunci când adresam întrebări referitoare la mesaj sau foarte învăluitor. Adevăratele răspunsuri trebuie înţelese printre cuvinte...



declaratiile unora dintre membrii Genrosso:

Streetlight este mai mult decât o poveste, Charles este unul dintre noi, Charles este ca o stea călăuzitoare, te uiţi la această stea strălucitoare şi ştii pe unde să mergi. Da, credem în acest mesaj şi vrem să-l transmitem tuturor tinerilor din lume, ştii, despre pace, despre colaborarea între etnii.
Ce se întâmplă cu mesajul pur muzical? Am senzaţia că unele genuri muzicale sunt aproape discriminate....
Venim din ţări diferite, din culturi diferite şi vrem să transmitem aceasta prin felul în care alegem genurile muzicale. În acest moment, hip hop-ul, de exemplu, este prezent, în spectacolul nostru.
Da, este prezent, dar nu îl prezentaţi în modul real.
Aceasta este opţiunea noastră.


Mesajul nostru este un mesaj contra violenţei. Am fost în atât de multe şcoli, iar noi vrem să le spunem tinerilor că există o posibilitate pentru schimbare.
Iar aceasta este credinţa ?
Nunu…. Trebuie să creăm o familie, o frăţie, toată lumea are nevoie de asta. Am fost în multe ţări şi vedem că toată lumea are nevoie de pace, deci cred în acest mesaj.
Publicul? Da…. De obicei nu primim reacţii chiar atât de entuziaste, aici a fost o surpriză şi pentru noi.

Mesajul nostru este universal. Când noi vorbim despre iubire şi respect pentru ceilalţi, vedem că în toată lumea există o sensibilitate pentru aceste subiecte.
Am fost în Europa, Africa, AMerica…. Peste tot e la fel.

Deci mesajul este « să credem în Dumnezeu şi să nu fim violenţi ».

Nu…. Nu, nu ne referim doar la cei care cred, dar şi la ceilalţi, care vor să trăiască într-o lume mai bună. De aceea spun că este un mesaj universal. Este în bărbat şi în femeie.
Ce înţeleg cei care vin la spectzacolele noastre ? Respect către diversitate, către diferenţele culturale.
Muzica ? mda…. Unele cântece îmi plac, altele nu…. Cred că sunt bine alese pentru scopurile noastre. Poţi să vorbeşti despre Dumnezeu pe o muzică liniştită, meditativă, dar pentru tineri ai nevoie de o muzică mai puternică, rock de exemplu…..
Mi s-a părut însă că în mod evident, prezentaţi unele genuri muzicale într-o lumină mai bună, iar altele dimpotrivă.... dada, s-ar putea s-ar putea....
Publicul? Tot timpul este la fel! Fetele? De fiecare dată când



Rolul meu este acela de a dansa şi de a juca puţin teatru.
Îţi place ceea ce faci?
Da, transmitem viaţă şi dragoste, dragoste adevărată prin spectacolul nostru.
În Streetlight trăiesc ca un gangster, dar în viaţa de zi cu zi sunt un om obişnuit.
Deci nu este decât teatru....
Da.... desigur. hei, vizitaţi site-ul nostru www.genrosso.com şi puteţi asculta cântece special pentru voi!