Kronstadt jazz festival, Brasov

Braşovul a avut cu ce „suna” zilele acestea... dacă alegeai la ora după amiezii pentru plimbare pitoreasca stradă a Republicii – la capăt te aşteptau două alegeri muzicale: în faţă scena sonor-colorată şi prea mult amplificată a „Cerbului de aur”, la stânga, ascunsă pe nişte străduţe, cocheta sală Reduta, locul ediţiei a II-a „Kronstadt Jazz festival”.
Pentru mine, direcţia a fost Reduta şi mi-am petrecut 3 zile şi 3 nopţi întorcând jazzul instrumental pe toate feţele sale: free jazz, new jazz, swing, feeling cubanez reinterpretat din perspectivă islandică, standarde blues spuse şi pe „româneşte”, jazz pe ritmuri hip hop şi drum’n’bass, improvizaţie pe stil vechi, pe stil nou, jazz cu flaut, jazz cu sufletul, jazz cu autobuzul când vrei să ajungi din balcani în alte zone improvizatorice.
Organizatorii acestei ediţii a Kronstadt Jazz festival, au ştiut cum să „ne ţină în priză” şi să ridice cortina asupra pluristilismului adunat în acest moment sub aceeaşi cupolă a cuvântului „jazz”.
O singură evadare înspre Cerb am avut.... în prima seară, m-am strecurat până la scena de lângă Biserica Neagră şi l-am prins pe Horia Brenciu întorcând pe toate feţele plânsul unor iubiri pop. M-am întors repede în Reduta sonoră jazz, la timp pentru unul dintre momentele de vârf ale evenimentului: pe cât de grandios se învârtea Horia Brenciu printre dansatoare şi proiecţii video, cântând o muzică ce nu evada din sfera comercialului, pe atât de interiorizat, de sincer, adevărat a fost momentul paralel de la Kronstadt Jazz.... duo-ul alcătuit din contrabasistul Ali Haurand şi flautistul Jiri Stivin a vorbit despre perenitatea jzzului, a ideilor care l-au născut şi care, l-au lăsat liber să devină ce nu şi-a închipuit la început. Doi maeştri au spus în cuvinte puţine şi sunete multe cât de frumos este să cânţi jazz la 20, la 40, la 60 de ani, aducându-ţi aminte de Chet Baker şi Miles Davis, dar lăsând loc şi pentru infiltrarea modernităţii.
Au urmat alte două zile pline – artişti români, polonezi, maghiari, islandezi, americani, germani, austrieci, pianistul Paul Weiner şi percuţionistul Puba Hromatka, membrii uneia dintre primele formaţii de jazz din România, Gramophon, emigraţi în Germania, pentru prima dată înapoi pe scenă în România după 31 de ani.... o desfăşurare de forţe de care cu siguranţă Braşovul îşi va aduce mult timp aminte şi despre care voi mai vorbi şi eu mâine, tot pentru expresso.
Mai adaug doar câteva cuvinte despre public, pentru că, oricât de ciudat ar părea, cele două festivaluri nu şi-au disputat audienţa. Cerbul şi-a avut aplauzele sale, iar Kronstadt Jazz, la fel. Cei care vroiau să asculte jazz au venit fără să muşte momeala cealaltă.