Papa George la Muzeul Taranului Roman

P.G. : Cum te numeşti?
M.B.: numele meu e Maria, e destul de simplu şi mi se pare că e şi el un fel de blues....
P.G. : poate fi, totul este blues.
M.B.: chiar totul?
P.G. : dacă ai senzaţia de „blue”.... atunci totul devine blues
M.B.: ar trebui să-mi induc această stare acum?
P.G. : hmm... e ceva emoţional, dar n-ar trebui să însemne tristeţe. Este ceea ce vrei să fie.... scuză-mă....
M.B.: ah, nici o problemă, am început deja interviul. Mă gândesc la definirea bluesului. Ce este el? O respiraţie, un sentiment, o notă?
P.G. : este acel sentiment, foarte personal... nu neapărat tristeţe, aşa cum am spus.... este o muzică a oamenilor. De fapt, cred că bluesul este felul în care te simţi faţă de lucruri şi-mi place să mă gândesc că te poţi simţi bine, simţindu-te rău, dacă face vreun sens ceea ce spun..... ceea ce vreau, atunci când sunt pe scenă este să scot la iveală adevărul din ceea ce simt.
M.B.: ce este timpul? Ce este timpul pentru blues? Cum îl simţiţi atunci când sunteţi pe scenă? Se schimbă?
P.G. : daaa.... se schimbă.... câteodată mă gândesc.... n-am spus nimănui asta....
M.B.: că gândiţi?
P.G. : câteodată mă gândesc la ceea ce fac, dar multe alte lucruri îmi vin în minte? De ex, ce cântec să fie următorul? Simt publicul? Ce i-ar plăcea să audă în continuare? Poate nu e bun acesta, poate aleg altul.... viaţa este respiraţie şi pentru mine este important ca publicul să nu se gândească la altceva...
M.B.: n-ar trebui să se gândească la timp.
P.G. : da.... să prindă autobuzul, cât e ceasul? De aceea încerc să sap în interiorul meu şi să găsesc totdeauna altceva. Mă simt în legătură cu publicul, nu-i cunosc pe oamenii aceştia personal, dar simt o legătură cu ei.... dacă pierd această vibraţie, nu e bine.
M.B.: deci, vă schimbaţi cântecele? Ordinea?
P.G. : nu am o ordine prestabilită. Nu există nr. 1, nr. 2.....De fiecare dată cântecele vin aşa cum simt că ar vrea publicul.
M.B.: simţiţi această legătură cu orice fel de public? Fără importanţă că vin din Europa sau din America.....
P.G. : nici o diferenţă. Toţi suntem oameni. Lucrurile care ne fac diferiţi sunt, din nefericire, ştirile, politica.... dar oamenii sunt oameni şi toţi avem o inimă, sânge, sentimente. Suntem la fel. Poate limba este diferită, dar simţirea este aceeaşi.
M.B.:deci, limbajul bluesului poate fi înţeles de către aproape toată lumea.
P.G. : da, pentru că atunci când piciorul tău bate aşa...... suntem legaţi unul de celălalt. Este spontan.
M.B.: cum simţiţi publicul de aici?
P.G. : ştii.... luminile, stau direct în faţa mea. Este în ordine, dar aş vrea să văd oamenii ceva mai mult. Pentru că starea de spirit se schimbă.... ce crezi tu? Crezi că e un concert bun?
M.B.: dada.... cred că vă descurcaţi de minune.....

.... dup-aia a zis ceva cu Radio Romania Cultural.