wedding lights.

ultimii rapsozi. Institutul Cultural Român. Grigore Leşe.

Undeva, lângă nişte coloane cu basoreliefuri aurite, ce se terminau poetic într-o marmură roz de carton, sub o cupolă ale cărei motive în tematică murdar pătratică erau realizate în tablă, cu picioarele călcând feciorelnic o marmură autentică din cel mai mare zăcământ de producţie de fabrică de culoare galben spălăcit – am ascultat, aseară, valsuri cu iz de heterofonice accente folclorice. Veţi spune că am visat….. voi reformula :
Institutul Cultural Român, seria de concerte Ultimii Rapsozi, iniţiată de Grigore Leşe, aseară cu ucrainenii de pe Tisa, din nordul Maramuresului.
Flori la pălărie, năframe, ii cu albe mâneci bufante, fuste înflorate verde verde….. cozonac pe masă şi ştergar cu însemne de viaţă şi moarte. Clickuri de tunuri fotografice….. probleme de sonorizare….. peste toate cantece de dragoste, de catanie, de nunta, zise cu sufletul, cu fluier de oi, cu acordeon de petrecere, cu glasuri cristal-curate şi infailibilă ureche muzicală, cântece din moşi strămoşi, atunci când timpul curgea şi suna altfel.

Femeile de-o parte….

Bărbaţii de alta….

O oază cu paradoxuri şi autentic, suprarealistă – aseară la ICR cu unii dintre ultimii rapsozi din Maramureş…..

Zanga vernisaj la Atelier 35

Săptămâna trecută am primit o invitaţie de a participa la vernsajul unei expoziţii intitulate Urban Waves. Titularul – un tânăr de numai 17 ani, pe numele său adevărat Dani Costin Macovei sau pe scurt Zanga.....

Locul – Atelierul 35, de pe strada Şelari.....

după ce m-am agăţat încă o dată de pitorescul Lipscaniului şi al străduţelor sale adiacente, cu scene de lume uitată, mai zâmbitor sau tragic autentică decât gust în drumurile zilnice, am nimerit într-un altfel de pitoresc, ce începe să răsară din ce în ce mai în contur prin Bucureşti sau alte oraşe ale ţării: tineri în colorate şi lejere haine, pantaloni strâmţi, sau bluze căzânde, şuviţe în curcubeu atent ales sau dreadlocks aparent neglijente. Pictau, râdeau, stăteau, mâncau, imaginau frânturi de texte de adăugat lângă vreo pată de culoare. Nu era doar vernisaj Zanga, era şi motiv de socializare, de dat cu pensula pe şevaletele aşezate în faţa Atelier 35, de repus în ordine lumea.

Mi-au plăcut la el alegerea coloristică – tonurile vii de galben şi verde crud, liniile largi, concepţia de ansamblu a unora dintre pânzele mari, constanţa de simbolistică, personalul structurilor. Dacă pentru artistul spaniol Suso33, unul dintre cei mai importanţi artişti graffiti ai momentului, emblema era o pată de culoare cu un ochi în mijloc, aruncată peste tot, egal în stradă sau muzeu, pentru Zanga, artist care aparţine şi el “postmodernitatii urbane” – tind să devină embleme nişte creaturi desenate cu minimale mijloace de penel, amuzante, expresive, nu-s oameni, nu-s animale, nu le-am mai văzut pe undeva, ne atrag privirea şi lasă în urmă senzaţia că o să ne amintim cu siguranţă de cel care le-a aşezat acolo.
Dani Costin Macovei. Zanga.

Ce este Atelier35? un spatiu expozitional al Uniunii Artistilor Plastici din
Romania destinat tinerilor pana in 35 de ani, care promoveaza
cercetarea artistica experimentala, noile mijloace de expresie si
comunicarea intre medii.

galerii, festival, ia Artitudine, marş, Africa........ Bucureşti?!?!

Bucureşti în ritm trepidant de artă şi festivaluri, zi, noapte, nici un fel de diferenţă.
Vineri spre sâmbătă – 12 galerii şi-au aşteptat publicul cu porţi, desene, picturi, performance-uri deschise până la 4 dimineaţa. La dezordinea din Atelierul de tranzit, la Galeria digitală şi la Galeria H’art, mi-am purtat şi eu paşii din ce în ce mai impresionaţi. În mod special – de expoziţia de colaje semnate Ion Bârlădeanu de la H’art, de personalitatea artistului, de graiul său.

Ziua de sâmbătă a-nsemnat pentru mine o oprire la cea de-a doua ediţie a festivalului organizat de Asociaţia Artfusion - „Eşti spectator, ia artitudine” – eveniment colorat şi complex dedicat antidiscriminării, sprijinului voluntariatului, atitudinii sociale. Pe terasa la Motoare, de exemplu – teatru, dar nu la modul clasic. Teatru forum.

Duminică? 25 mai. Ziua Internaţională a Africii. Şi o paradă-marş, de la Preoteasa şi până la Parcul Cişmigiu, eveniment în reţea, organizat cu participarea mai multor ONG-uri (Asociaţia Femeilor Refugiate din România, Asociaţia Komunitas, Asociaţia Artfusion). Lume pestriţă, tânără, cu tobe şi tobiţe, mărşăluind pe lângă curţi şi curioşi în ritm tribal. De ce s-au alăturat unii marşului?

Pentru că, fiind din Tunisia, mă interesează situaţia Africii şi iubesc Africa şi e important să arătăm lumii că Africa există.

Am venit pentru că este ziua Internaţională a Africii, mă interesează cultura africană şi pentru că nu sunt de acord cu poziţia Europei faţă de Africa.

În parcul Cişmigiu, cei care băteau la tobe s-au unit cu artfusioniştii şi, preţ de câteva minute, am intrat cu toţii într-un basm viu – cu tineri jongleori simplu sau fantezist îmbrăcaţi şi cu africani cărora le curge ritmul în vene. Puţin mai târziu, în Lăptărie, la concertul de închidere a festivalului „Eşti spectator, ia artitudine!” – a fost periclitată chiar viaţa celebrei terase, ameninţată cu prăbuşirea sub picioarele tinerilor mult mai entuziasmaţi decât structura de rezistenţă a vechiului teatru. Viva arta!

varanasi story

for those who might want to know how India and its Varanasi might sound.

al jawala lalalala la fabrica

Lume colorată, lume cu dreadlocks, lume cu şalvari şi cu lumini în ochi. Lume dansând ca la nunta verişorului de la ţară, cu cercelul din nas zbenguindu-se suav. Lume care abia aştepta să fie frământată de ritmuri gen mămăliguţă cu brânză şi smântână, să se emoţioneze ca atunci când mănânci sarmale în Ardeal, să se energizeze ca după o zdravănă gură de palincă. Românii - fie ei chiar şi tineri cu orientări sociale-artistice-modiste-alternative, păstrează bine înfipte în sânge ritmurile străbune de dans cu chiuituri, dorul de a sălta după cum cântă lăutarul (de unde o fi el - ţigan, neamţ, tot una, să-i zică bine!!!!), setea de a strânge mândruţa aproape şi de a o juca la lumina laserelor lunar-stelare, la sunetul de greieri marcă americană super quality, la miez de noapte în inima satului - cu nume de Bucureşti.

pe scurt - am fost la Fabrica, la concertul Al Jawala.

a fost prima dată când i-am ascultat pe cei 5 în concert şi m-am molipsit şi eu, la rându-mi, de energia lor maximă. cred că, dincolo de orice plus muzical, această forţă pe care o dagajă în concert, este atuul lor principal. 2 ore să sufli în saxofoane, să baţi la tobe, să didgeridoo-ieşti - în ritm alert constant, fără nici o pauză lentă - este ceva ce nu întâlneşti foarte des, la acest nivel care să te facă să te rupi de scaun şi să dansezi. deşi melodica sau structura pieselor nu debordează de inventivitate şi, la un moment dat, nu mai distingi ultima piesă de cea care tocmai vine sau parcă a mai fost o dată, Al Jawala (pe arăbeşte - "Călătorii") sunt sinceri, sunt tineri (ca fel de a privi viaţa, arta, cariera etc) sunt plămădiţi numa' bine de cozonac de concert.

aici, jos, interviu cu Krischan, Steffi şi Markus.

unbennantes search

first part of one nepal-india trip that some people did. first try.