joi, mai 8

concert lansare Oliver. Poetry Pop.

În Studio Martin, aseară, a avut loc concertul pentru lansarea primului album semnat Oliver. Poetry Pop doreşte să aducă muzica şi poezia aproape de public printr-o combinaţie de energie, romantism şi subtilitate, membrii trupei spunând că vor mai întâi să creeze momente, iar abia după aceea hituri.
Oliver a luat fiinţă în 2005, avându-i în componenţă pe Doru Puşcaşu – voce şi chitară, Mircea Moroianu - chitară, Horia Gridan – bas şi Cristi Mateşan – tobe. Albumul de debut, Poetry Pop este rodul a trei ani de muncă.
„Am declinat în versuri şi muzică 12 trăiri personale. Pe cei care ne ascultă îi îndemnăm să retranspună versurile şi muzica în senzaţii. Astfel, noi nu propunem UN Poetry Pop. Există tot atâtea albume cu acest nume câte percepţii asupra muzicii noastre. Fiecare ascultator va fi deţinătorul unui album unicat prin prisma senzaţiilor pe care i le induce”, spune Mircea Moroianu.
Pentru mine concertul, prezentarea, ideile Oliver reprezintă un produs de piaţă. Chiar şi ideea de a lăsa pagini albe între coperţile CD-ului, pentru ca cei ce îl ascultă să îşi personalizeze Poetry Pop cu propriile senzaţii stârnite de muzica trupei. Nici aceasta nu convinge de sinceritatea mesajului Oliver.
Muzica lor se înscrie pe filonul Muse, cu vagi şi oarecum comice influenţe chiar şi din Vaya con Dios sau Noir Desire (pentru cei care vor asculta Bordel, de exemplu)..... În concert debordează de energie, sound-ul este lucrat, piesele sunt, însă, egale ca şi concepţie. Iar faptul că lansarea a avut loc într-un loc precum Studio Martin mă duce mai întâi cu gândul la hituri şi abia apoi la sentimentalele sau accentuat emoţionalele „momente”.
Recomand, însă, Poetry Pop tuturor celor care vor să asculte un rock pop românesc nu deosebit de original, dar bun.



si nishte poze. publicul parca era mai frumos decat cei de pe scena. fetzele erau cumva prinse altfel de emotie.



















4 comentarii:

museolution spunea...

pozele sunt intr-adevar de la concertul Oliver dar...eu cred ca ai fost la alt concert...
Oliver recunoaste ca sunt influentati de Muse(ceea ce e normal, apropo, cand sunt preferatii tai), dar ca nu sunt originali??????!!!!!!inca o data:la ce concert ai fost????...si vaya con dios?????:))))))))))))))))...

Clauroma spunea...

interesanta abordare a pozelor pentru postul despre acest concert, chiar si fetele sunt poetry pop :-)

Maria Balabas spunea...

da.... m-a uimit reactia publicului. atata emotie si extaz.... incat aproape imi sunau fals.

Vaya con dios? poate parea deplasat, dar in momentul in care am ascultat prima data Bordel, a-nceput sa-mi cante in ureche Johnny, de la Vaya..... ceea ce mi s-a parut extrem de amuzant. linia si ideea ritmica sunt aceleasi ca in Bordel. imagineaza-ta ca tu citesti fraza mea si ti se pare nonsens. dar gandeste-te cum e sa asculti piesa si sa nu vezi bordelul din cauza lu' Johnny care a furat toate fetele din el.... :)

museolution spunea...

I rest my case...:))))))))