dupa noaptea muzeelor, ziua cireselor

Am răspuns şi eu invitaţiei de a cutreiera muzeele în noaptea de sâmbătă spre duminică. Pot să spun că m-am simţit aproape ca în noaptea de înviere, valurile de oameni care se îndreptau spre muzeele necercetate îndeaproape tot restul anului, mă duceau cu gândul la pelerinajul specific Paştelui.

Am ajuns numai la 2 muzee din cele 12 care au răspuns invitaţiei – la MNAC şi la MŢR.
La Muzeul Ţăranului Român, printre sutele de oameni aşezaţi la taifas şi bere pe iarbă, am lăutărit puţin cu banda de muzicanti din Bradiceni–Gorj, solista – cu perle la gât şi trandafir de plastic în păr, avea o voce de milioane, am făcut hârtie manuală – din celuloză, făină, apă, plante, am dat puţin cu ochii pe la jocul de lumini şi am plecat înapoi la MNAC, pe terasă.

La MNAC am ajuns datorită curiozităţii de a-i vedea în concert pe cei de la Rezistenţa Materialelor, o trupă nou formată cu un sound interesant, electronic şi cu umor. Deşi performance-ul lor a fost la un standard înalt, în primul rând datorită echipamentului folosit, mult mai impresionante au fost celelalte etaje ale muzeului, respectiv cele în care erau expuse operele artistului bosniac Braco Dimitrijevic. Louvre is my studio, street is my museum. – o singură lucrare, ce poate fi caracteristică lui Dimitrijevic: două busturi prezentate unul lângă altul – Leonardo da Vinci şi James Evans, dacă nu mă înşel – unul fiind celebrul Giocondu, iar celălalt – un om înâlnit în treacăt.

Cred că şi dacă mi-aş fi dorit nu aş fi putut ajunge relaxată şi dornică de cultură în mai multe locuri, pentru că în faţa fiecărui muzeu erau cozi imense. Lângă coloanele suprarealist – imense ale Palatului Parlamentului, poporul însetat de cultură nocturnă aştepta cel puţin o oră pentru a avea privilegiul ochiadelor către artă. La MNAR se întâmpla la fel. În trecere pe lângă Muzeul George Enescu, m-am bucurat, în schimb, să văd curtea plină..... Cred că ar trebui să ne aducem aminte mai des că există şi muzee în Bucureşti, şi nu doar în Noaptea Muzeelor, o dată pe an.... Pelerinajul acesta nocturn era frumos, dădea o nouă viaţă capitalei noastre, dar lumina setei de cunoaştere, s-ar putea să fie o lumânare destul de plăpândă pentru mulţi.

despre ziua cu cirese, de vizitat si ingurgitat si ele o data pe an.