le Costel de la Costel

Aseară, la Ateneul Român, cotidianul Jurnalul Naţional a aniversat 15 ani de existenţă. De la faliment la poveşti despre succes, de la zilnice lupte cu timpul, importanţa evenimentelor şi opinii contrare, la pasiune. De la un simplu cotidian, la o adevărată platformă media şi multimedia. Jurnalul Naţional – cu Marius Tucă în frunte – a sărbătorit tot ceea ce înseamnă 15 ani zi de zi de jurnalism.

i-a sărbătorit la Ateneu, împreună cu Costel.... îl ştiţi pe Costel, nu-i aşa? Cel de la Babelul spaniol, cel cu voce de Pavarotti şi ochi de zidar, cel uitat de români şi descoperit între betoanele şantierelor de către spanioli.

Costel Busuioc este un fel de Manole a cărui Ană a tot fost oprită să ajungă la destinaţie, ba de familie, ba de bani, ba de societate etc..... în cele din urmă, însă, Ana lui Costel sau „vocea sa”, a reuşit să ajungă şi nu numai că nu a rămas îngropată între zidurile mănăstirii alias anonimatul, ba – răsturnând povestea cu totul, a început să se facă auzită prin întreaga Europă cântând „O sole mio” şi „Nessun dorma” într-un avânt fantastic.

Îmi amintesc că, atunci, când a murit Syd Barrett, expresia „ca o supernovă” circula intens pe buzele tuturor jurnaliştilor.... ea, însă, poate descrie de minune situaţia actuală în care se află Costel: el a devenit brusc, mai brusc decât ne-a obişnuit, poate, vreodată istoria, din maseur de bătrâni – superstar.

Aseară, la Ateneu, într-un joc de lumini albastru-verde-roşu, toţi invitaţii eleganţi ai Jurnalului Naţional s-au strâns să-l aplaude sportiv pe Costel Busuioc. Tocmai se terminase meciul în Piaţa Revoluţiei. Costel are într-adevăr un talent extraordinar. Şi câteodată te ia prin surpindere forţa adevărată ce răbufneşte din plămânii lui.... Dar, de ne-ratat este mai ales atunci când nu încearcă să imite atitudinile obişnuite ale soliştilor de operă şi - pentru câteva momente, este el însuşi. Ochii săi nu ştiu încă să privească undeva în depărtare şi se rotesc dezarmant de sincer încoace-ncolo-n sus-n jos. Cu seninătate spune că „nu este în cea mai bună formă vocală, nu este un profesionist, să-l iertăm”. Ariile sau „cântările” cum le numeşte el, într-adevăr, nu sunau ca pe CD. Îl iertăm spontan. Nu auzim exact ceea ce eram obişnuiţi a numi „La Donna e mobile” sau bocellianul „Con te partiro”. Costel încearcă să-şi depăşească limitele. Îi urăm succes.

Cred că cel al cărui nume este, în România în momentul de faţă, pronunţat la fel de mult ca cel al jucătorilor de fotbal– are două atuuri principale: vocea şi personalitatea sa. Absolut suprarealist: V-aţi imaginat vreodată ca un compact disc cu arii din opere de Ruggiero Leoncavallo, Puccini, Verdi etc, să se vândă în mai mult de 100.000 de exemplare într-o singură zi? A fost o ediţie de colecţie a Jurnalului Naţional, dedicată lui Costel Busuioc. Primul său CD – premiul concursului spaniol – se numeşte simplu „Costel”.

Somnul conştiinţei naşte.... Costeli?

Pe 29 iunie, Costel Busuioc v-a susţine un concert pentru publicul larg la Sala Palatului.