black/north seas.... inainte de sezon, in mangalia

Joi noaptea autocarul mă lasă în Mangalia. Încep să merg agale pe ţărmul mării, în căutarea festivalului Black-North Seas.... găsesc, în primul rând, linişte....



mă uit îndeaproape la oamenii de la terase, încercând să găsesc vreo asemănare cu nişte artişti veniţi tocmai din ţările nordului.... nimic.... doar fotbal şi campanie electorala. aproape îmi pierdusem speranţa de a mai găsi festivalul când, aproape de capătul portului turistic, îmi apar în faţă nişte boxe, nişte oameni nevorbitori de română, aşteptarea dinaintea spectacolului. Am ajuns.....

În România, eu cel puţin, casc întotdeauna larg urechile atunci când aud cuvintele „artă contemporană”, interdisciplinaritate, internaţional. Sunt parole magice. Par că deschid porţile unui senzaţional de mult aşteptat. Aşa şi cu festivalul Seas. În prezentare, avea toate ingredientele pentru a fi de excepţie – se desfăşura la mare, veneau artişti noi, se făceau lucruri noi, era anunţat un concept strălucitor, şi dacă n-aş fi fost jurnalist m-aş fi repezit la Mangalia, de curiozitate.....



Alan Jeans, project manager al festivalului Seas: Proiectul a început datorită colaborării dintre Intercult din Suedia şi ţările Est europene, în anii 90. am realizat că, mai ales după integrarea acestor ţări în Uniunea Europeană, termenul de ţări Est europene este oarecum în afara realităţilor timpului prezent şi că, de fapt, trebuie să găsim noi căi de a descrie relaţiile actuale dintre o parte a Europei şi cealaltă. Metafora a fost găsită: mările.... mările ce înconjoară Europa. Acestea sunt graniţele şi limitele care nu s-au schimbat de secole. Oamenii care trăiesc la aceste extremităţi, iau contact cu ceea ce vine din afară, dar au legături şi cu ţara în sine. Un port, o coastă de mare, este un loc în care lucrurile se schimbă neîncetat... există şi un factor economic – o mare parte a traficului economic s-a mutat în ţările asiei şi, de aceea, oraşe care înainte erau importante puncte de comerţ, sunt acum părăsite. Nu mai ştiu care este identitatea lor.



În Mangalia – la terasa din colţ se aude o doamnă intonând vechi şi noi cântece de petrecere. Oamenii mănâncă mici şi dansează perechi. Pe treptele portului s-au adunat câţiva tineri, atraşi mai mult de boxele impunătoare şi de faptul că s-a terminat, 50 de metri mai încolo, meciul. În bar, şmecherii „satului”. În casa de cultură – tăcere, în galerie – doar cei care vorbesc pe pereţi, din instalaţiile video. Aceasta era atmosfera festivalului Seas, în România. Evitarea intenţionată a sezonului turistic, alegerea unui loc precum Mangalia – nepreferat de publicul cât de cât receptiv la artă, nepopularizarea eficientă a evenimentului – toate au dus la închiderea festivalului Seas sub cupola anonimatului, deşi, unele dintre ideile artiştilor rezidenţi nu meritau aceasta. Viva arta, dar aruncaţi momeala ceva mai departe decât propria barcă.