noapte de sanziene

23 iunie. L-am citit şi eu, pe Mircea Eliade. Am visat, atunci, cu geamul deschis, ceruri, sânziene, sens. În anii care au trecut după ce am citit prima pagină a romanului cu nume de Noapte de Sânziene, prinsă de cotidian, aproape uitasem de momentul zânelor câmpului. Pentru noi, simbolurile se usucă şi cad....
La Vila Minovici sau casa cu clupoţei, în livadă, pentru un moment mi s-a părut că timpul s-a oprit. Un fel de domnişoară Cristina, calc printre pomi, admir doamne îmbrăcate elegant, mesele răspândite fără ordine.... la intrare mi s-a prins o sânziană în piept. Discordant cu tocurile şi coafurile, fumul îmi spune că se mănâncă mici.... hmm...

Nu, timpul nu s-a oprit, nici măcar de Sânziene. Nu iartă casele, arhitectura lor, simbolistica.

..... printre copaci stau agăţate perne, pânze, lămpi şi lucruri fără nume, obiecte create de studenţi ai Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti. Puţin mai încolo – citeşti fragmente premiate într-un concurs literar.... Marius Mihalache începe să cânte la ţambalul său, Daniela Nane, hmmm, prezintă, un dans ritual cu studenţii de la Univ. Naţ. de Artă teatrală şi cinematografică şi o defilare de modă, cu rochii inspirate de sânziene şi muzică pe ritmuri africane tribale. Fumul s-a mai domolit.... nu mai miroase atât de puternic a mici.

După ce ultimul voal luminat de reflectoare a depăşit momentul de cumpănă, lumină-întuneric sau umbră-penumbră şi după ce Daniela Nane şi-a plimbat trena imensă printre pomi, în boxe a-nceput să cânte Maria Tănase. Urmcam spre ieşire şi ascultam. Ascultam un sunet ciudat, care creştea din ce în ce mai mult, cum mă apropiam de poartă. Clopoţei. Pentru toată lumea. Moment de surprinzătoare frumuseţe şi sinceritate. Uitând de orice maniere şi de orice model de comportament, toţi făceau clinc clinc din acei clopoţei mărunţi, împânzind aerul cu sunet.
A fost Noaptea de Sânziene la Vila Minovici.