Rossini goes Sex Pistols

Cenusareasa heavy metal, din stagiunea urmatoare, la Opera Nationala Romana din Bucuresti. Interviu cu regizorul austriac Peter Pawlik.


M.B. Cum a început această Cenuşăreasă? Cum a apărut personajul, proiectul, ideea?
P.P. Pentru mine, Cenuşăreasa este un personaj foarte emoţionant. Iubesc această idee, că dragostea este cea mai “puternică” putere în lume. Dragostea este victorioasă, în cele din urmă. O altă idee ar fi că, noi cei din Vest – nu ştiu cum este în România – dar noi vrem maşini luxoase, vacanţe în Caraibe, vrem să mergem în croaziere, dar toate costă bani. Noi le vrem, însă, şi nu putem aştepta, de aceea mergem la bănci şi facem credite peste credite şi plătim pentru ceva de care nu avem nevoie, de fapt.... aşa se întâmplă şi cu cele două surori, sunt atât de lacome, totdeauna vor ceva, deci – trebuie să piardă. Pe când Cenuşăreasa spune că la sfârşitul zilei, tot ce contează este dragostea.
M.B. dar, în cele din urmă, câştigă tronul.
P.P. îl câştigă pentru că nu îl doreşte.... cred că dacă nu forţezi lucrurile, ele vin către tine. Trebuie să laşi ca lumea să-şi urmeze cursul. dacă eşti suflet pur, atunci totul va fi atras înspre tine, natural. Este un mesaj naiv, dar foarte frumos.
M.B. crezi că cel care a scris povestea, poate 200 de ani înainte, a avut în vedere un mesaj orientat social? Cred că a venit dintr-o realitate....
P.P. nu ştiu dacă a fost inspirată dintr-o „true story“, poveste adevărată, aşa cum spunem acum în televiziune, dar cred că toate poveştile au acest impact moral – fii bun cu fratele tău, cu sora ta, fii modest. Eu am crescut în anii 70 – 80 şi atunci era un timp foarte “anti-autoritate”....
M.B. aproape de perioada hippie.....
P.P. nu sunt atât de bătrân dar, da.... pe-aproape pe-aproape.... deci, am experimentat eu însumi o viaţă foarte liberă, nimeni nu mi-a spus ce să fac, dar e important să te supui anumitor reguli. Cred că legile şi tradiţiile sunt cele care ne ţin împreună, legaţi, într-un fel sau altul.
M.B. ce muzică asculţi, dacă nu asculţi operă?
P.P. dacă nu ascult operă, ascult Sex Pistols, iubesc această formaţie, la fel AC/DC, tot hard rockul şi heavy metal, ascult cât de tare pot.



P.P. e foarte revigorant să nu asculţi tot timpul numai muzică clasică....
M.B. cum se combină aceste influenţe pe care le accepţi pentru urechea ta muzicală, cu opera?
P.P. merg perfect, pentru că îţi dau un sentiment de anarhie..... şi această producţie are genul ei de energie-anarhie, pentru că ceea ce am făcut, în ceea ce priveşte costumele sau mişcările – nu este chiar ceea ce s-ar aştepta publicul să vadă. Noi spunem povestea, o arătăm, dar accentuăm cât de rele sunt surorile, mergem dincolo de suprafaţa personajelor. Iar asta este heavy metal.
M.B. este o Cenuşăreasă heavy metal....
P.P. da, aşa este, Rossini devine Sex Pistols.



M.B. mă gândeam la sfârşit că, poate o idee bună pentru a face mai vie Cenuşăreasa, pentru ca povestea să fie mai credibilă, ar fi să transformăm una dintre doamnele care vine cu flori la sfârşit într-un personaj real, pe scenă. Deci, ea ar fi la început Cenuşăreasa, iar la sfârşit .....
P.P. mulţumesc pentru idee. Cred că alegerea mea regizorală, este doar o posibilitate, echipa mea şi cu mine prezentăm doar o versiune posibilă. Dar sunt alte mii asemenea, iar a mea nu este cu siguranţă cea mai bună. Este întotdeauna o încercare de a găsi ceva şi câteodată găseşti...
M.B. dar opera nu este moartă....
P.P. în nici un caz. Ai văzut tinerii de pe scenă? Au jucat excepţional, până n-au mai putut. Aceşti artişti tineri vor atrage şi audienţa tânără. Pentru că este totul atât de viu.



M.B. soprana care a interpretat-o pe Cenuşăreasa era atât de expresivă când juca părţile în care chiar era Cenuşăreasa....
P.P. dada, Maria Jinga, este o personalitate foarte caldă, joacă la fel ca o actriţă de la Hollywood, arată ca un supermodel şi cântă uaaaau.....
M.B. nu mi-a plăcut culoarea neagră pentru rochia de bal a Cenuşăresei. Cine a ales culoarea? De ce?
P.P. Barbara Burek, cea care a făcut costumele, a ales culoarea. Ea a avut ideea de a face un eveniment monden, stilat şi totodată am vrut să accentuăm discrepanţa dintre surorile lipsite de gust şi eleganta Cenuşăreasa sau Alidoro. Bărbaţii erau toţi în smoking, iar Cenuşăreasa trebuia, de asemenea, să poarte ceva cu clasă. Costumele colorate erau simbolul surorilor lipsite de gust... de aceea am ales negrul.
M.B. a fost puţin trist, pentru mine cel puţin..... cam trist pentru momentul acela.
P.P. Îmi pare rău, eu nu simt la fel.... dar asta îmi place la o producţie de operă sau la teatru. Oamenii au opinii contrare, iar apoi discută şi prin astfel de dialoguri
M.B. se poate ajunge la o concluzie diferită…
P.P. da… în fiecare cap ceva diferit se întâmplă şi oamenii sunt liberi să gândească tot ceea ce doresc.
M.B. dacă vorbesc în continuare despre punctual meu de vedere privind creaţia ta, pot să spun că m-am bucurat de aproape tot ce am văzut, mi-au plăcut decoraţiunile, te poţi regăsi în casa Cenuşăresei.
P.P. mă bucur, speram acest lucru, aceasta a fost şi ideea..... dacă am fi făcut decorurile de secol XIX, atunci ai fi putut doar să te întinzi pe spate şi să admiri povestea ca pe o telenovelă... o consumi, doar. Adusă cumva în viaţa noastră de zi cu zi, nu într-un mod exagerat, atunci poţi spune “ah, e ca la noi acasă” şi atunci poţi înţelege personajele ca oameni vii, ca tine, ca mine..... cu defectele noastre.. cred că este foarte important să îi faci pe oameni să înţeleagă că ceea ce se întâmplă pe scenă are legătură cu ei.
M.B. ce mi s-a părut puţin exagerat, mie, a fost dansul de final, când Cenuşăreasa cântă aria, iar ceilalţi dansează.... ca la discotecă. Mi s-a părut că este prea multă simbolistică modernă pentru tot ce s-a spus până atunci....
P.P. da, se poate totdeauna întâmpla aşa. Mie totuşi, încă îmi place, dar se întâmplă. Ca regizor, repeţi 6 săptămâni şi, câteodată se întâmplă să pierzi distanţa. Devii prea apropiat... după 5, 6 săptpmâni, nu mai poţi judeca. Trebuie să mergi înainte, pe pilot-automat, pentru a termina totul. Este prea târziu pentru a-ţi schimba punctul de vedere. Eşti mult prea prins..... câteodată e bine, câteodată e rău..... aşa şi cu dansul, vom vedea în reacţia audienţei, dacă le place, dacă nu – e numai vina mea.... vom vedea....